« RESTITUIRI NECESARE: UN MĂNUNCHI DIN FLORILE DE COLŢ ALE BĂNĂŢENILOR (2) | Principal | O CARTE CONTRA PREZENTULUI ŞI ÎNVIORĂTOARE PENTRU SPERANŢELE VIITORULUI »
Psalm de mângâiere…
de Ana Urma | Mai 6, 2010
Când aplecăm genunchii la tronul rugăciunii,
Tu ne-nveleşte Doamne cu-aripele de îngeri
Şi-aprinde în adâncuri c-un fulgere tăciunii,
Să ne trezească tainic stelarele atingeri,
C-atât de des cădem în gheara lumii pradă,
Şi uităm din durere să facem treapta-naltă
Umbriţi de aşteptare şi cântec de paradă,
Rămânem dinafară doar slaba ei unealtă…
Ne-nsufleţeşte dar, cu psalm de mângâiere,
Risipă toamnele ce bat prin crude gânduri,
Păreri de rău deşiră din aspra cingătoare,
Când trist amar adună la tălpile de vaduri
Şi-asemenea cum crinii sunt pâlnie luminii
Sorbind cu sete raze prin salbele de rouă,
Când aplecăm genunchii la tronul rugăciunii
Un leac de curăţie presară în amforele nouă.
Apropiaţi ne ţine şi ruga ne-nfloreşte
Când semnul crucii îl îndreptăm la cer
Descoperă-ne taina ce-adânc ne locuieşte,
C-atât de mult ne pasă de-aceia care pier…
20.02.2010
Topice: Poezii | Comments Off on Psalm de mângâiere…
Comentarii închise.
