Arhiva pentru Aprilie, 2012
« AnteriorulSĂRBĂTORIREA HRAMULUI BISERICII “IZVORUL TĂMĂDUIRII” din OLĂNEŞTI – 2012
Joi, 26 Aprilie 2012Cuvântul hram provine din limba slavă de la substantivul hramu care înseamnă „casă” şi are sensul „Patronul unei biserici creştine”, iar prin extindere a ajuns să denumească şi „serbarea patronului unei biserici.” Numele bisericii se acordă odată cu târnosirea ei. O biserică ortodoxă poate avea unul sau mai multe hramuri care sunt fie sfinţi protectori, […]
LUMEA DE AUR
Luni, 23 Aprilie 2012La sfinţirea unui templu, la o mare sărbătoare, Lumea a adus podoabe – ea, bătrână, slabă, oarbă, Văduva Anastasia – şi-a făcut cu greu cărare, Şi în curtea lui de aur, a adus un fir de iarbă –
O AMINTIRE DEOSEBITĂ DE PAŞTI
Marţi, 17 Aprilie 2012PAŞTELE DE FOC DE LA COSTEŞTI Sărbătorile de Paşti vin întotdeauna cu bucurie pentru oameni, dar o întâmplare nemaiauzită a făcut să fie un Paşte de foc. Mi-a amintit-o un prieten din adolescenţă, care zilele trecute m-a sunat la telefon. Refugiat cu părinţii din Basarabia în comuna mea natală, mi-a povestit câte ceva din primele […]
ETERNELE IUBIRI – SECVENŢE SUFLETEŞTI ÎN EMPATIE
Luni, 16 Aprilie 2012ELENA M. CÎMPAN, Jurnalul nefericirii, la 44 de ani, în 2011, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2012 “Am ajuns să înţeleg că lumea seamănă cu cei lângă care stai. Uneori, vecinătatea este favorabilă, alteori nu. Dacă vrei să fii tu, trebuie să fii singur”. -Elena M. Cîmpan- Cel care se încumetă să citească […]
« Anteriorul
