Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

Arhiva pentru Februarie, 2011

« AnteriorulUrmătorul »

CAZUL DACIA (9/11)

Miercuri, 16 Februarie 2011

„ROMÂNIA MARE” – O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! – continuare – XVI- TRACII ÎMBRĂŢIŞEAZĂ TERRA…NU DOAR PRIN LIMBĂ!!! …Şi, iată, tot datorită dlui NAPOLEON SĂVESCU, avem trasată enorma arie de răspândire şi de stăpânire spirituală (sugerându-se legături cu supravieţuitorii Atlantidei, adică nu cu […]

În liniştea bisericii din piaţă

Marţi, 15 Februarie 2011

În liniştea bisericii din piaţă, Iisuse, Tu, Te rogi din nou cu mine, Toţi îngerii de gât mi se agaţă Şi-mi spun că le-a fost tare dor de mine. Că vin prea rar să îmi hrănesc făptura Din pâinea gândurilor preacurate Şi să-mi astâmpăr, dacă pot, arsura Din pieptu-n care-o inimă mai bate. Ştiu asta […]

Sfântul Valentin sau Dragobetele

Luni, 14 Februarie 2011

Suntem sau nu români? Vă spun sincer că am trecut prin prin destule frământări până am ajuns să mă intereseze acest subiect. Adică mă gândeam, ce trebuie să mă bag eu în chestia asta? Dar nu se mai poate! Devenim din ce în ce mai puţin creştini şi tot mai mult adepţi ai unor credinţe […]

ZORII PRIMĂVERII

Luni, 14 Februarie 2011

Am găsit un Mărţişor Bucheţel de mâţişor De răchită, de pe mal Stropi de rouă în pocal. Cenuşii, catifelaţi, Mâţii ăştia parcă-s fraţi, Pufuşori cu coajă brună Ce-au plesnit de-o săptămână, Somnoroşi şi buimăciţi Sunt atâta de doriţi Că îţi vine să-i mângâi Şi să-i ţii la căpătâi. N-au miros dar sunt gingaşi, Botoşei de […]

« AnteriorulUrmătorul »