Arhiva pentru Martie, 2008
« AnteriorulUrmătorul »Herina – cea mai frumoasă biserică romanică din România
Miercuri, 5 Martie 2008Cucerirea, pe parcursul secolelor XI, XII a Transilvaniei de către maghiari, a modificat profund habitatul şi întreaga lui evoluţie politică şi socială. Noua conjunctură economică, socială şi patrimonială s-a rfelectat şi în domeniul arhitecturii. La iniţiativa unor comunităţi libere, a unor feudali sau ordine monahale, apare în regiune o arhitectură de zid, pentru care stau […]
Întâlnire de suflet la Weidenthal
Marţi, 4 Martie 2008Banatul nostru, numit cu dragoste şi “Mittel Europa”, a găzduit de-a lungul istoriei ultimelor trei veacuri, oameni veniţi din părţile central-europene şi care, de voie sau fără de voie au trebuit să-şi părăsească ţinuturile natale. În general, aceşti oameni au fost aşezaţi în localităţi în care mai trăiau şi alţi truditori ai pământului, băştinaşi sau […]
Glas Comun
Luni, 3 Martie 2008Gând Bun Ligya Diaconescu, româncă şi femeie creştină Glas Divin răzbate iară Lumea ştie, ori nu vrea Să înţeleagă, se măsoară-n Cumpănă, viaţa mea. Viaţa ta, viaţa noastră Primenită pentru cer, Jertfa Lui, crez ori mister Dintr-o iubire măiastră. Glas Divin alungă teama, Rara grijă de finit; Doar prin Jertfa s-a împlinit Bucuria fără seamă. […]
Patimile şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos
Duminică, 2 Martie 2008Religia creştină în contextul lumii contemporane În acest studiu se urmăreşte ca, pornind de la relatările biblice ale Patimilor, morţii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi a contextului în care toate acestea s-au desfăşurat, să se releve importanţa şi rolul religiei creştine în contextul lumii contemporane, să se dea un răspuns la întrebarea, […]
« AnteriorulUrmătorul »
