Arhiva pentru Februarie, 2008
« AnteriorulUrmătorul »Luminători la marginea veacului
Marţi, 26 Februarie 2008Din ciclul “Gânduri pentru sensul vieţii” Demn, de multe ori demn, este acela ce nu-şi iroseşte vremea în zbuciumul unei lumi corupte, nepierzindu-şi preţioasele clipe ale vieţii în tulburi şi trecătoare preocupări. Demni sunt aceia ce îşi închină darul vieţii Celui Prea Înalt, slujind Lui şi semenilor contribuind astfel, călăuziţi de Duhul Sfânt, la marea […]
Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Pinticu
Luni, 25 Februarie 2008Satul e o aşezare situată în podişul transilvan, cu specificul comunităţilor zonei geografice concretizată prin unduirile de relief, ancorată între Dealurile Şieului. Pinticul e considerat ca făcând parte din ţinutul colinelor, (dintre şes şi munte) cum numeşte geograful Laurian Someşan acest spaţiu românesc intracarpatic. Istoric, Pinticul dăinuie de mult. Dacă existenţa lui se leagă de […]
George Filip
Duminică, 24 Februarie 2008MONTREAL-CANADA DESPRE MARELE POET GEORGE FILP, INIMOSUL, PREABUNUL ŞI DARNICUL ROMÂN, PLECAT DEMULT DEPARTE DE ŢARĂ PENTRU A PUTEA TRĂI IMENS ŞI INTENS CUVÂNTUL “DOR”, CEL CERE ÎMBUNEAZĂ ŞI CEARTĂ ÎN ACEEAŞI MĂSURĂ, CARE DĂRUIEŞTE IUBIRE, PASIUNE, UNIRE… ÎNTRE POEŢII ROMÂNI DIN ÎNTREAGA LUME NECERÂND NIMIC ÎN SCHIMB , CARE SUFERĂ ATUNCI CÂND CONFRAŢII ÎNCEARCĂ […]
Calea Adevărului Vieţii
Sâmbătă, 23 Februarie 2008Primit-am semne cum n-au mai fost – Minuni, şi lauri, şi bogăţii… Dar Ţi-am spus: Doamne, nu eşti aci! Nu Te cunosc… Când închina-Ţi-s-au toţi, pe de rost – Când rugaciunea spuzea-n chilii… Ţi-am spus: Nu, Doamne, nu eşti aci! Nu Te cunosc… Când toţi ţineau şi mătănii, şi post – Cînd erai Slava Lumii […]
« AnteriorulUrmătorul »
